Refugiul Agatat si plaiurile Parangului

 

Refugiul Agatat si plaiurile Parangului

 

Ca o mama netrebnica ce sunt, mi-am lasat animalele in grija Gicului Magnific (multumesc Gicule) si am plecat cu trenul, vineri seara pe la 12, spre Parang, la invitatia Elei. Refugiul Agatat si poalele Vf. Parangul Mare erau obiectivele turei (asa i se spune unei astfel de mini expeditii, am mai auzit si de RT dar nu stiu inca ce inseamna).

Dupa cateva reprize chinuite de somn, 6 ore si ceva mai tarziu trenul ne-a servit gara Petrosani de unde am luat impreuna cu colegii de tura (cred ca asta ii formularea corecta) o duba selecta a la Mercedes, spre Cabana Groapa Seaca. 18 km pe un drum inzapezit si inghetat, emotii prin curbele in care soferul accelera si patina si preafrumoasele Chei ale Jietului, pe care nu am reusit sa le surpind in imagini din cauza geamurilor fumurii si a emotiilor mentionate mai sus.

La cabana am luat pe loc repaos pentru un ceai cald (cafea pentru mine) si echipare pentru traseu. La 9 si ceva dimineata, cu un cer innorat si ninsoare pe fundal am luat-o la picior spre Vf Parangul Mare, pe un drum forestier nebatut, in amontele Jietului si prin Valea Rosiilor.

Pasul mic, zapada pana aproape de genunchi, peisaje oarecum posomorate, sunetul linistitor al Jietului, linistea divina specifica unei astfel de zone … nici nu mi-as fi dorit mai mult.

Poteca ne-a batut-o si Copila, o catelusa prea simpatica si prea curajoasa, care ne-a tinut companie pana a doua zi cand am parasit complet plaiurile ei natale.

Dupa forestier a venit poteca prin padure, si ea nebatuta si parca si mai inabordabila, cel putin pentru mine care nu aveam la activ un astfel de traseu, mai ales cu vreo 10 kg in spate. Pana si Copila a obosit si a ales sa mearga pe urmele noastre.

Dar am razbit voiniceste pana si inclinarile laterale. Cu cazaturile de rigoare, carora evident le-am pierdut numarul.

In 4 ore si ceva am ajuns la 1750 altitudine si la refugiul Agatat, unde comform planului urma sa innoptam si sa petrecem. Oarecum. Frigul din refugiu ne-a invaluit prea subit si am decis sa urcam pana la lacul Rosiile.

Din pacate Parangul a refuzat complet sa mi se arate, s-a imbracat in ceata si mi-a intors spatele. Nici macar pana la lacul Rosiile nu am ajuns, iar Vf Parang a ramas un vis neimplinit pentru ca abia am reusit sa disting muchia Slivei si Gheresui, in stanga si in dreapta, in urcusul anevoios de pe vale.

 

Muchia Gheresul in ceata

 

Muchia Slivei in ceata

 

Daca saptamana trecuta am avut parte de o vreme divina si peisaje din alta lume in Retezat, norocul nu mi-a suras deloc de in tura asta pentru ca si a doua zi duminica Parangul s-a incapatanat sa mi se ascunda in cea mai ceata ceata. Cumva in antiteza cu tura din Retezat asta e tot ce am putut scoate cu Bleaga:

Mi-am concentrat frustrarea pe piciorul drept care m-a lasat cand aveam nevoie mai mult de el si am coborit la refugiu pentru odihna si caldura. Pana la urma am avut parte de experiente unice pentru ca am dormit pentru prima oara intr-un refugiu, in pat cu 7 oameni si la un loc cu alti 14, intr-un loc uitat de lume si prea frumos pentru cuvinte.

Durerea de la piciorul drept m-a lasat si am coborat mai cu spor a doua zi, prin acelasi decor pe ceata si ninsoare. Si ca frustrarea sa devina si mai mare, trenul ne-a purtat spre o vale a Jiului scaldata timid in razele soarelui.

Mi-am luat la revedere pentru a doua oara de la Petrosani, am multumit Muntelui pentru primire, chiar daca nu a fost una prielnica fotografiei si am acceptat ideea ca am facut o tura mai mult de antrenament la urcat muntele pe zapada si la minus multe grade. A, si dormit cu 7 oameni in acelasi pat/prici.

Multumiri colegilor de tura (a se observa cu cata aronganta imi permit, dupa doar 2 iesiri pe anul asta,  sa vorbesc precum montaniarzii) prea simpaticii ATGR-isti si Elei evident.