Hostgame
Ecoterra

Aplicatie Valea lui Stan - februarie 2014

 M-am dezmeticit putin dupa aventura din weekend (mi-a trecut si febra musculara J ) si m-am gandit sa va povestesc si voua cam cum a fost. Ca de obicei nu imi este foarte usor sa exprim in cuvinte tot ceea ce simt dar voi incerca macar sa creez o imagine de ansamblu a weekend-ului minunat petrecut alaturi de oamenii minunati din ATGR.

Ca de fiecare data nu s-a dormit foarte mult in noaptea precedenta plecarii: lumea era foarte  activa pe grupul de Facebook al scoliiJ. In ciuda acestui aspect, dimineata la intalnirea pentru plecare majoritatea erau perfect treji si plini de voie buna J. Si cum altfel sa fim cand urma sa plecam in cea mai tare aplicatie a scolii de ghizi. Nu-mi amintesc exact dar tin sa cred ca de data aceasta am pornit autocarele la ora stabilita. Vremea nu dadea semne sa tina cu noi  dar acest lucru nu prea ne deranja si nicidecum nu avea sa ne strice dorinta de hoinarit prin munti.

Am pornit trei autocare pe traseul Bucuresti – Pitesti -  Curtea de Arges – Capataneni. Ne-am cazat, ne-am echipat si ne-am adunat in curtea pensiunii pregatiti de aventura. Am mers cu autocarele pana la intrarea in traseu, bineinteles doar cei echipati corespunzator ( de fapt aproape toti J ).

Canionul era diferit fata de anul trecut cand am fost in aceeasi aplicatie cu scoala de ghizi dar ascundea aceeasi salbaticie si frumusete unica.  Pentru ca temperaturile din ultimele zile au fost destul de crescute, doar pe alocuri mai gaseam portiuni cu zapada. In conditiile de anul trecut cand totul era inghetat canionul a fost mai usor de strabatut. Acum insa am fost nevoiti sa parcurgem doar o parte din traseu si sa ne intoarcem pe acelasi drum. A fost insa de ajuns sa descoperim si sa traim unele sentimente pe care doar muntele ni le poate oferi: cum un pas gresit ne poate costa viata, cum in unele momente o mana intinsa este cel mai important lucru, cum putem invinge teama prin simpla constientizare a ei, cum muntele reuseste sa lege prietenii si sa ne dezvolte pe fiecare ca si oameni.                                                

        Ca de obicei, dragii nostri colegi ne-au asteptat cu ceai cald. De asemenea au mai pregatit o surpriza pentru    cei mai curajosi, un fel de tiroliana amenajata intre doi pereti de stanca, deasupra raului. Din pacate timpul fiind  scurt si noi foarte multi, doar cativa au reusit sa accepte provocarea si sa-si testeze limitele. 

 Dupa popas ne-am pregatit de intoarcere, cum spuneam pe acelasi traseu  care avea sa fie putin mai dificil la  coborare. Atunci am simtit si primele mici momente de teama. Dar pentru ca panica este cel mai  mare dusman  este de ajuns sa  constientizezi teama iniante ca ea sa te controleze si atunci este foarte usor  de invins. Pur si  simplu aveam in minte o voce  care imi spunea “ Hei, ce faci? Ai innebunit? Cum sa-ti fie  frica?” J. Si asta  deoarece stiam deja ca sentimentul de teama  este de fapt doar o emotie inainte de ceva  ce ti se pare dificil, si  care atunci cand esti pus efectiv in situatia respectiva dispare in totalitate daca ai  reusit sa-l gestionezi cu calm.  Si dupa ce depasesti aceste momente te cuprinde un sentiment  de mandrie  ca ai reusit sa realizezi lucruri de  care nu te credeai in stare. Asta reuseste muntele! Este un loc care te face  sa  te simti atat de mic ( in  comparatie cu maretia lui) dar care te ajuta sa cresti si sa descoperi anumite lucruri din tine.

 Ne-a prins intunericul pe traseul de intoarcere dar pentru ca eram echipati cu frontale si si aveam cu noi  instructorii drept  ingeri pazitori, am ajuns cu totii in siguranta la autocare J. Cativa colegi facusera inca  din prima parte a traseului o scurta  baita in rau J dar acest lucru nu i-a impiedicat sa mearga mai  departe si sa se intoarca teferi si bine dispusi. Am pornit  spre pensiune putin obositi, putin infometati  dar incarcati de bucuria unei noi experiente. Dupa cina a urmat si mult  asteptatul eveniment din fiecare  aplicatie: petrecerea J. Toata lumea a cantat si a dansat in acorduri de chitara pana  dimineata. Si  chiar m-am bucurat sa vad persoane care au venit poate pentru prima oara cu noi, care nu se  cunosteau intre  ei cum deveneau prieteni si se distrau impreuna. Ni s-au alaturat si colegii din autocarul  al treilea care erau cazati la o alta  pensiune in apropiere.

 Dupa doar cateva ore de dormit ne-am adunat in curtea pensiunii pentru inviorare. Bineinteles, doar o  parte din noi, ceilalti profitand de ultimele momente de somn inainte de micul dejun. Dupa masa, bagaje  si predarea camerelor am plecat cu autocarele si ajunsi la cativa kilometri de barajul Vidraru am pornit  pe urmele lui Vlad Tepes urcand  cele 1480 de trepte pana la Cetatea Poienari. Nu au fost toti sprinteni  avand in vedere traseul din ziua precedenta dar mai ales petrecerea pana in zori dar cu siguranta ne-  am bucurat cu totii sa admiram Valea Argesului vazuta panoramic de sus din cetate. Ne-am oprit apoi la barajul Vidraru pe care nu prea am reusit sa-l admiram din cauza cetii ce tocmai se asternuse.

Am plecat mai departe sa vizitam Curtea Domneasca  si Manastirea Curtea de Arges. Pe  drum  am primit  informatii de la viitorii ghizi care ne-au prezentat la  microfon cateva dintre  obiectivele  turistice intalnite pe  parcursul calatoriei noastre. Masa am servit-o tot in  Curtea de  Arges  imprastiati pe la restaurantele din  zonaJ. Desi unii din noi nu am avut norocul sa  nimerim in  localuri cu servire prompta, din fericire  nimeni nu a fost “pedepsit” pentru intarzierea la  autocar J.  In schimb, la ultimul popas in drum spre  Bucuresti  am plecat mai  putini din benzinarieJ. Eu,  asistent-ghid cum eram J, am verificat intreg autocarul  sa ma  asigur ca toti pasagerii sunt  prezenti. Intre timp  autocarele au pornit iar cand am ajuns in fata  am  observant ca ghidul lipseste. Am oprit autocarul si am inceput sa dau telefoane pentru a  investiga disparitia J. In cateva minute a aparut si Vampy pe jos, pe langa autocar. L-am recuperat si ne-a povestit intamplari similare la care a mai luat parte. Ne-am amuzat cu totii, in acelasi timp constientizand o situatie care poate interveni in activitatea noastra de ghizi si pe care o putem evita prin atentie sporita si o buna comunicare cu cei din jur.

Seara tarziu am ajuns in Bucuresti. Ne-am salutat si am plecat fiecare spre casa incarcati de amintirea unui weekend plin de aventuri si experiente de viata.

Fata de anul trecut cand eram doar eleva in scoala de ghizi acum privesc din alta perspectiva experientele din aplicatii. Dar cu siguranta din fiecare continui sa  invat cate ceva. Desi locurile sunt aceleasi, experientele vor fi intotdeauna altele: alti oameni,alte trairi, alte sentimente menite sa ma dezvolte ca persoana si sa ma aduca din ce in ce mai aproape de ceea ce vreau sa devin. Din tot ceea ce ne inconjoara avem de invatat cate ceva ( pozitiv sau negativ ) si deci multumesc tuturor lucrurilor si persoanelor care imi ies in cale si ma ajuta sa fiu ceea ce sunt si voi fi.

by Deea

FacebookTwitterYoutubeShare on Google+

Contul tau

Autentificare membru:

Calendar

Lun Ma Mie Joi Vi Sam Dum
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30

Evenimente

Niciun eveniment viitor!

Built with HTML5 and CSS3 Copyright © 2013 Asociata Turistica Ghizii Romaniei