Hostgame
Ecoterra

TURA DE FAGARAS

 

TURA DE FAGARAS

Tura de Fagaras: Balea-Podragu-Moldoveanu

Motto: Din pacate unii trebuie sa cada pentru ca cei multi sa invete.


Se poate spune ca Fagarasul e ca un pieptene de baba, d-ala de pe vremuri de la tara, cu dinti pe ambele parti: dintii de pe versantul nordic sunt scurti, drepti si ordonati (in buna traditie transilvana), iar cei de pe versantul sudic sunt lungi, intortocheati si orientati aiurea, lucrati parca de-un Mitica. Acum, e bine de stiut ca Vistea Mare (in continuare doar “Vistea) face parte din axul central al “pieptenului”, pe cand Vistea Mica (id est “Moldoveanu”) e parte din cel mai lung “dinte” sudic. Totusi, intre Vistea si Moldoveanu e doar o jumatate de ora de mers, ceea ce-i nimic, la scara Fagarasului....dar hai sa dam curs povestii...


Acum un an, un grup de vreo 7 insi se gandea sa cucereasca Moldoveanu intr-o zi. Se estima un traseu de vreo 15 ore...cam multisor pentru pribegii nostri. Reusita a fost doar de partea a doi dintre ei, ceilalti 5 fiind nevoiti sa abandoneze cu cateva ore inainte de varf. E greu sa iei astfel de decizii ar spune unii, altii i-ar categorisi drept lasi...eu una cred ca a fost cea mai buna decizie.

Cu capsa pusa sa cucereasca maretul varf de doar 2544m, se reunesc din nou, de data asta 5 insi....2 de anul trecut, si 3 noi. In aceasta postare ii vom denumi dupa numele lor de cod...in ordine alfabetica, ne vom simti bine alaturi de : Axante, D cea REA, domsoara O-Marihuana, Pramatiuta, si ”Mi-e foame si vreau sa fac pipi”!

Sunt 5? Sunt cum sa nu fie...nimic mai frumos.


Ziua 1: Bucuresti-Balea-Saua Capra


Ca niste muntomani care se respecta cei 5 au ajuns la Balea undeva tarziu pe la orele 17.00...iar lenea ce le verifica iscusinta de a urca pana in Saua Caprei, si apoi pana la Lacul Capra (2330m) avea sa-i terorizeze. Dar nimic nu e mai frumos ca o urcare pe munte fara chef...asa ca pe tringhiul cel albastru dam bice cailor, si cu greata in noi, chef sau nechef, respiratii anapoda...pornim sa cucerim universul. Avea sa fie una dintre cele mai reusite iesiri din acea vara.


Iata-ne ajunsi...incepe camparea, impartiti pe cele 2 echipe...echipa 1 si echipa 2...sau a neintelesilor si certaretilor si echipa veseliei. Cortul se pune singur, vantul bate fara nici un pic de ajutor, primusul nu merge...buteliile innoata prin lacul glaciar...totul merge ca uns. Dar nu e vreme de pierdut. Dupa o partida buna de ras, o salata de peste cu porumb pe la orele 22 ne hotaram sa lasam tabara sa doarma si ne asezam frumos fiecare pe izoprenul lui. Tarziu in noapte vantul, si sforatitul unora dintre noi ne dau batai de cap, dar parca suntem prea preocupati cu cele 12 ore de somn ca sa ne mai facem griji si pentru asta!


Dimineata ne bucuram de minunatul peisaj pe care ni-l poate oferi Lacul Capra..

facem inviorarea, ne bucuram de multe guri de aer curat si pornim veseli sa cucerim plaiurile cele mai inalte-Tara Fagarasului. Dar pana sa cucerim ceva vedem un monument alb in dreapta.

Monumentul alpinistilor de langa lacul Capra.

Acolo au murit intr-o avalansa in 7 febr. 1963, Marius Anitia -medic, Igor Popovici- matematician si studentii Ioan Silca si Constantin Zamfir. Pare-mi-se ca primii doi erau tot studenti, dar in ultimul an, dar asta nu e important. Nu e important nici faptul ca din diverse motive, in unele perioade , au facut parte din alte cluburi : Igor Popovici la Metalul Buc, Ioan Silca la Corvinul Hunedoara, asa cum gasim in inestimabila carte a Marelui Baticu.

Efectuasera Creasta Arpaselului, asa cum au dovedit fotografiile din aparatul lor foto, gasit vara, odata cu trupurile lor, legati in coarda cate doi. Desigur nu in Caldarea Capra unde e monumentul, ci sub Arpasel, in Caldarea Fundul Caprei, unde au murit si cei patru oradeni in 28 dec. 2002. Pentru acel monument -asa stiu eu- a contribuit tatal lui Marius Anitia, dar jumatate din suma necesara a dat-o UASCR-ul ( Uniunea Nationala a Studentilor "Comunisti" ), asa ca.. nu s-a putut ridica o cruce, ci un obelisc, cum il stiti. Din cauza formei lui - ce amintea de monumentele pentru ostasii sovietici "eliberatori", unii turisti erau la inceput nedumeriti.


Ziua 2. Lacul Capra (2330m)- Portita Arpasului (2175m) sau Fereastra Zmeilor ca sa sune asa mai freaky- 3 pasi de moarte (Brrrr)- ocolim Arpasu Mic (2461m)- ocolim Vf Arpasu Mare (2468m) dar evident ca mergem pe muntele Arpasu Mare- coboram ca sa ne putem bucura apoi de minunatul urcus pieptis/de-a coasta/razant pana sus pe Mircii (2461m)- de unde coboram pana la Lacul Podu Giurgiului. De aici pana la Saua Podragului ne mai despart vreo 20 de min intr-un urcus lin pe langa Vf Podragu (2462m). Ajunsi in sa, coboram spre Cabana Podragu (2136m) pe triunghi rosu. Aici aveam de gand sa innoptam. Traseul a durat vreo 6 ore, timp in care ne-am bucurat de vreo 13km de suisuri si coborasuri prin creierii muntilor.


Dar cele 6 ore, asa cum aveti sa banuiti nu au fost atat de lipsite de neprevazut. Grupul nostru a fost plin de buna voie...veseli cand urcau (sarcastica povestitoarea),


faceau pauze scurte si se minunau de traseu. Se ajutau la pasajele mai dificile...trceau pe langa obiectivele importante fara sa se prinda....

”Am trecut de fereastra Arpasului? Eu nu mi-am dat seama”...si se contraziceau-asta era punctul lor forte.


Trecuti de lanturi fara probleme cei 5 se indreapta vesei spre Monumentul Nerlinger (Saua Vartopului, intre Vf. Arpasul Mic si Arpasul Mare) .


Aflam ca pe 30 iunie 1934 acolo au murit Richard Nerlinger si Herta Ruzicka. Dl Mihai Andronie a scris pe Alpinet despre asta: "un calendar turistic din 1938 unde era descrisa o parcurgere a crestei Fagarasului si am gasit pasajul: < turisti din Sibiu, cari in 30 iunie 1934,alunecand de pe poteca din cauza ploii si a cetii, si-au gasit acolo o moarte nemiloasa.>>"

Parca de fiecare data cand trecem pe carare si mai vedem vreo cruce, ni se micsoreaza inima. Parca crucele acelea ne spun : "Nu faceti greseli pe munte! " . Sa ne amintim ce scria Lionel Terray: " Sa riscam, dar cu masura", adica riscul sa fie mult mai mic decat curajul, in orice caz sa nu consideram imprudenta drept curaj.


Dar nu ne oprim aici...mergem si mergem ca sa ajungem pe Mircii-Vecinul Arapasului Mare, un varfulet ce se joaca putin cu psihicul tau (asa cum de altfel o face din plin Fagarasul). Si daca e vreun moment in care vrei sa afirmi ca ai inceput sa te prinzi cam de ce te asteapta in Tara Fagarasului, cam acesta este momentul. Dupa fiecare ascensiune te asteapta o priveliste de vis, un lac glaciar, o fereastra, o caldare glaciara. Nimic nu seamana cu imaginea precedenta.

Ne facem o provizie de aer curat de pe Mircii, ne bucuram de niste Fineti, si o luam agale spre Podul Giurgiului. Lacul se scurge printr-o vale lungă şi accidentată, cu multe cascade. Dincolo de lac, poteca de creastă urcă spre Şaua Podragu (2307m), de unde se vede in departare Cabana Podragu.Cabana Podragu se afla intr-un loc in care Dumnezeu se plimba descultz dupa spusele unora. Aici cabanier e o cabaniera: Corina Iosif. Cazarea e ieftina, daor 25 de RON pe noapte, ciorba e mai scumpa, vreo 12 lei dupa spusele colegei noastre. Marea nedumerire a cabanierei e ca de ce nu poposesc oamenii la ea. Pai cucoana, cu asa preturi, si vin fiert la 8 lei...no tengo dinero. Acolo aveam de gand sa innoptam pentru urmatoarele 2 nopti. Incepem sa fim obositi, iar raceala prinde pe una dintre noi pe nepusa masa.


Ce-i cu groapa asta de gunoaie? Pai cum ce-i? Tre sa se integreze in peisaj, langa un lac glaciar...eh, cam asta e pe undeva la vreo 15 m de cabana, bine ascunsa dupa un delulet.

Cred ca a urmat cea mai lunga noapte...cu sunte stranii de magari in calduri, cu voci si discutii interminabile la telefon, cu foiri in cort. Si noaptea ducea undeva...iar acel undeva nu avea sa se arate prea curand.


Ziua 3 (ziua cea mare- cel putin asa speram). Cabana Podragu-Saua Podragu-treci varf dupa varf, Tarata,Corabia, Ucea Mare, Ucisoara- urci pieptis prin ceata si viscol pana sus pe Vistea Mare (2527) si de acolo inca 15 min pana pe Moldoveanu. Traseul bine marcat cu banda rosie din Saua Podragu pana pe Vistea. De pe Vistea pana pe Moldoveanu-punct rosu. Nici nu prea ai cum sa te ratacesti aici...iar daca o faci, e cam pentru ultima data...


Dis dimineata-adica pe undeva pe la 9.30 o porniram sa cucerim maretul Varf, despre care auzisearam atatea, il vazuseram cu un an inainte dar de la distanta. Vremea rea si amigdalele inflamate a facut sa fim doar 4. Dar iti promitem scumpa ca te ducem si pe tine acolo sus.

Si pornim, primul urcus il dam gata in 30 de min...de data asta ne simtim mai in forma ca niciodata, depasim turistii din Cehoslovacia (se pare ca nu auzisera de destramarea tarilor :P) cu magarusul, gainusa si capritele lor.


Vi se pare ciudat sa vezi o gainusa pe munte ca urca spre Moldoveanu? Atunci sa-mi spuneti daca vi se pare si mai ciudat sa vedeti ca un magar cara o gainusa in spate, si ca urca spre Moldoveanu? A..NU? Nici daca magarul a plecat din Cehia?


Ajunsi la poalele Vistei, abia intrezarim marcajul de la 2527m. Parea aproape...si cu toate astea se afla atat de departe. Nu degeaba Viştea Mare este clasat al treilea între cele mai înalte vârfuri muntoase din România, după Moldoveanu, (2.544 m) şi Negoiu, (2.535 m). Urcusul nu avea sa fie cum auzisem: ”in stanga hau, in dreapta hau...te c.ci pe tine de frica-momentul culminant avea sa urmeze mai apoi”. Vârful Viştea Mare reprezintă principala cale de acces către vârful Moldoveanu, dinspre traseul ce străbate întreaga creastă a Masivului Făgăraş de la vest la est, alcătuind împreună cu acesta o formaţiune muntoasă asemănătoare unui cort sau unui trapez, care îi face extrem de identificabili din depărtare şi din aproape orice unghi de privire.

Urcusul de cca 50 de min pana pe Vistea avea sa ne faca sa-i tinem bine numele de acum inainte. Acolo nu am fost intampinati decat cu un viscolas...asa ca furam nevoiti sa punem windstoppere pe noi, polare si ce mai avem, sa lasam bagajele la marcaj...si sa ne indreptam intai privirile si apoi pasii spre Dumnealui.

Cele 15 min pana pe Moldoveanu avea sa fie nitel mai multe. Domsoara cea rea a cedat in fata inaltimii, s-a asezat pe un varf de stanca...si asta a fost:”Eu ma intorc inapoi. Mergeti voi, eu va astept aici! Eu nu mai pot?” ..ei.....” Ce-ar mai fi?”Si dai cu frumuselu...apoi incurajari de genu...”Daca a putut X, poti si tu...” Nu domle, nu merge asa cu frica de inaltime...cand te ia, apoi incepi sa tremuri...si tremuri, si orice piatra ti se pare prea mica ca sa te tina, orice priza nu e sigura...si din lac in put, te ia frica si renunti la ce ai visat un an intreg. Cum asa? UITE ASA. Dar prietenii nu te lasa la greu. Si cand problemele unora erau unde sa faca pishulet, problemele altora erau ”Cum naiba sa se dea jos de acolo”. ”Si hai ca vin eu sa stau ca sa numai vezi valea...sau hai si pune piciorul aici...BV...si aici...BV...hai ca nu e greu. Yupiiiii am ajuns...intr-o sa, nici pe departe pe Moldoveanu...dar haul din dreapta mi-a facut mari dureri de cap. E bine cand prietenii nu te lasa la greu. De aici pana pe Moldoveanu e o aruncatura de bat.

Cum te simti la 2544m? Mai bine, mai vesel, mai frumos....mai curat....Ai bifat si eternitatea.


Se spune insa ca cica pe varful Moldoveanu nu l-a chemat totdeauna asa: cand era el mic, il chema "Vistea Mica" - adica suprafata platoului din varf e mai mica decat a varfului Vistea Mare. Da, stiu ca nu se intelege nimic, hai s-o luam altfel: sunt doua varfuri gemene, poreclite de ciobani "Vistea Mare" si "Vistea Mica. Bun. Vistea Mare e un mic platou, la 2527 de metri; Vistea Mica este un platou mult mai mic, la 2544, rebotezat "Moldoveanu" in interbelic, cand Romania Mare a vrut si ea sa stie cat e de erecta. Acuma, zau daca inteleg de ce frontiera simbolica dintre Transilvania si Muntenia a primit numele de "Moldoveanu"! Se pare ca namingul nu era tocmai punctual forte al copywriterilor din timpurile alea - sau poate rebrandigul de tara incepuse deja, si "Moldoveanu" e parte din proces.


Dupa ce ne-am bucurat de inaltime vreo 30 de minute, si ne-am exprimat cum am putut mai poetic...luam calea intoarsa spre Podragu, dar intorcandu-ne privirea la fiecare sfert de ceas spre coloana trapezoidala de piatra.

Ne placea locul al naibii de mult...ne placea pana si ceata-ceata deasa ca vata de zahar, dar nu atat de dulce. Ne punem intrebari despre alte trasee ce ar fi pobile spre Moldoveanu, si cum toponimele locului tot zic ba de o ”Diana cea REA” ba de ”Valea cea REA”, sunt nevoita sa inserez si ceva informartii despre aceasta vale.

Valea asta isi merita numele cu varf si indesat: e intr-adevar rea, si e cea mai lunga vale din tot Fagarasul (inainte de constructia barajului Vidraru, si Valea Budei era extrem de lunga – asa, asta rea a ramas singurica… singura si rea! Hm! De cine-ti aduce aminte, oare?!). Mergeti pana vi se fac talpile carne vie, si n-ati ajuns macar la jumatate. Nici un semn de viata, afara de crucea lui Ionel Marinescu, partizan mort "in luptele cu Securitatea" (aiurea! L-au omorat oamenii din propria lui echipa, fratii Arnautoiu, pentru ca bietul Ionel o luase razna si impusca pe cine prindea, iar echipa nu mai era in siguranta din cauza lui). Pai cum sa nu-si piarda omul mintile pe o vale d-asta care nu se mai termina?! Il intelegeti perfect.


Ajungem la Podragu..veseli, mancam...si ne bagam la somn. Suntem prea obositi pentru orice fel de discutii nu ne mai capteaza interesul.


Ziua 4. Ultima zi-Cabana Podragu-Podragel-caldarile nordice (minunate, si nenumarate) cu iesire in Fereastra Zmeilor-si apoi pe acelasi drum ca la venit- Saua Capra-Balea-Masina=Fiat (buna masina, merge bine, consuma putin, incapatoare) Un traseut scurtut, asa de vreo 6 ore... fara multe varfuri de escaladat si de urcat (asa doar vreo 4)...fara multe vai naspa de coborat (asa tot vreo 4...) Da inca o data Fagarasul se juca cu psihicul nostru, ne punea sa urcam ca sa avem de unde cobora.

Nu ne mai speria urcusul. Ceea ce ne speria arcum era coborarea in neant...in ceata...undeva intr-o caldare, care nu aveam de unde sti daca e ultima...daca mai avem de mers...daca drumul mai era practicabil, daca caderea de pietre avea sa se petreaca live...daca ciorba aia de burta aveai sa o primesti sau sa o dai!


O zi lunga...urcusuri fara sfarsit...o zi traznita, in care 5 trazniti parca s-au certat cu gravitatia, au uitat de conditia fizica...si au razbit.

Da, au mers fara prea mari intreruperi, am inteles ca un munte poate fi urcat doar daca mergem constant fara opriri, am inteles ca nici o vale nu e prea periculoasa daca pui mintea la contributie si nu lasi frica sa te asupreasca.


Si am mai inteles un lucru ca muntele poate face 5 caractere diferite sa-si faca o iesire superba. Poate ca da, s-au intalnit 3 braileni si 2 moldovence...dar au plecat 5 prieteni.


Asta noapte in patul fara denivelari din Bucuresti ma durea fiecare bucatica de carne. Ma trezeam din 10 in 10 min ca nu puteam sa dorm...de ce? Din cauza durerii... nu e febra...e ceva care nu te face sa te simti naspa...ca pana la urma ai urcat pe Moldoveanu, si esti madru de asta dincolo de orice durere!!!!


 

FacebookTwitterYoutubeShare on Google+

Contul tau

Autentificare membru:

Calendar

Lun Ma Mie Joi Vi Sam Dum
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30

Evenimente

Niciun eveniment viitor!

Built with HTML5 and CSS3 Copyright © 2013 Asociata Turistica Ghizii Romaniei