Hostgame
Ecoterra

CIUCAS 17-18 APRILIE 2010

CIUCAS 17-18 APRILIE 2010


In urma cu ceva zile povesteam, sau faceam lista participantilor in iesirea din Ciucas de saptama trecuta. As denumi-o “iesirea sufletelor inchise“. De ce asa? Sa lasam povestea sa curga…si sa vedem ce iese.

Orele:06 intinse pana la 07 – intalnirea in Piata Victoriei, imbarcarea in masinute…si go go go. 4 masinute – 3 strasnici soferi, si o strasnica soferita.  Detalii referitoare la transport nu dau – cert ce ca una din masinute are un odorizant fff puternic, motiv pentr care eu si dragutul meu coleg de bancheta nu am fost tocmai entuziasmati!

Orele 10.00 – Muntele Rosu, facem rucsacii, echilibram, testam…si o pornim cu lene mare si chef de urcus alene pe poteca. Cheful se observa de pe fetele noastre cristaline. (fete ce aveau sa prinda un rosu aprins pe final) Nu-i asa?

Trebuie sa remarc ca peisajul nu ar fi fost la fel, daca pe jos, nu erau acele frumoase flori ce-ti furau privirea si te trimiteau intr-o lume cat mai departe…departe departe.


Dar noi, bravi pioneri ne continuam urcusul – si gata in 30 de minute iata-ne ajunsi la Refugiul Salvamont din Muntii Ciucas, unde ne lasam rucsacii, facem planul de bataie, si o pornim la drum.


In jurul mesei dreptunghiulare se hotaraste traseul – tot inainte – pana la Vf Zaganu – 1817m. Pe traseu, insa Vf Zaganu pare prea departe si idealurile noastre de ascensiune la fel…

Deci…facem planul, si plecam intai la vale, si apoi urcand un delulet ce pare ca nu se mai termina.


Sus in schimb, cu totii transpirati, suntem cu zambetul pe buze si incantati de aerul rece de munte.

(daca vi se pare ca stilul regasit pe parcursul acestei postari este prea vag, si nu ma caracterizeaza….nu pot decat sa va dau dreptate…din pacate…sper insa ca fotografiile sa fie cat 1000 de cuvinte, pana cand cuvantul va face mai mult decat o mie de fotografii)


Veseli va spuneam ca suntem da? Veseli am fost. Detaliile tehnice spun ca am urcat Muntele Rosu, prin Spatele Statiei Seismince, pana “La Rascruce” la 1805 m, unde am facut o binemeritata pauza, ne-am tras iar in poza – sau cei mai curajosi dintre noi s-au tras…


De aici, unde am avut o frumoasa panorama a muntilor (misterul il deslusim la sfarsit, si cu muntii astia) din jur, o luam pe creasta Ciucasului, spre Vf Gropsoarele. Pentru cei interesati, creasta reprezinta partea cea mai de sus, a unei case, a unui munte – coama.



Traseul a fost foarte usor, fara batai de cap, iar Vf Gropsoarele, cu toti cei 1883m ai sai, ne-a determinat sa nu ne continuam traseul pana la Zaganu, si sa ne multumim doar sa-l privim din zare. Asa ca din nou fotografii si pauza.


De jur-imprejur, numai munti domle, si al nabii ca toti aratau la fel: inalti si cu multa zapada, si normal cu creste agatate in vreun nor. Pe buze misunau intrebari de genu: ce munte e acolo?…sau raspunsuri de alt gen: nu stiu…Bucegi, Piatra Mare…Baiului…

Deciiiiii!

Luand-o din centru spre exterior, in conditiile in care noi suntem centru, si exteriorul sunt primele randuri de varfuri pe care le vedem, Muntii Ciucas, sunt inconjurati de o serie de vf mici: Barsei, Siriului, Baiului, Piatra Mare, Intorsurii. Intamplarea face, ca sa cunoastem Muntii Baiului (1923) destul de bine….si sa stim, ca in spatele lor se afla minunatii Bucegi. Alta intamplare face sa cunoastem si Piatra Mare (1843) – si sa-i identificam cu succes…


Deci asadar, muntii aia de-i vedeam noi in zare, si de erau ei plini de zapada – si aveau ei asa o forma alta decat am fi crezut noi ca o au de obicei se numesc: Bucegi.

Muntii ceilalti de am zis ca seamana cu Postavaru – erau Postavaru….si cu asta am elucidat marele mister. Pentru ca informatia insa sa se pastreze intacta in capsor, ar trebui o noua tura pe munte, si o noua orientare, direct la locul cu pricina.

Ajunsi pe Gropsoarele, si luati pe sus de frig, o pornim indarat spre fosta Cabana Ciucas (1560m)…coboram pe derdelus…urcam un delulet, ne pierdem sau nu…dar vedem cabana, asa ca mai bine ne oprim sa ne odihnim oasele (urcusul greu, rucasacul greu…tare greu domle)


DE la Cabana Ciucas, pana la refugiu, e un drum minunat – insa cu remarcabile forme arhitecturale create de natura, cu care fetele s-au tras in poza.


Refugiul ne astepta…si pe noi, si pe ceilalti colegi cu care aveam sa imprtim refugiul. Cam multisori la numar, pentru camaruta ce se afisa ochilor nostri, asa ca 8 dintre noi, am avut placerea de a locui la cort – 2 corturi – unul mai mic, si altul mai mare, dar asta nu a facut ca numarul de persoane sa difere cu ceva.

Dar pana la foc, am avut parte de muult fum si evident de multe lacrimi pe obraz.


Si totusi, ne-am incapatanat sa rezistam cu stoicism rafalelor de fum, frigului de afara, si ingramaditi ca niste marmote ce nu prea stiau a inveli ciocolata in staniol am dat glas focului cu cantece de chitara, am inrosit cerul senin cu privirea inlacrimataba ba de la foc, ba de la vreme…



Si parca nush de ce, dar nu a juns cantarea acolo unde trebuia, mai repede  a ajuns licarul stelutelor. L-am revazut pe Orion, dupa atata timp, si parca m-a luat pofta sa ma intind pe un izopren, sa ma uit la cer, si sa povestesc legendele uriasilor celesti. Imi place mult sa povestesc legenda lui Orion, poate si pentru ca are ceva in ea ce m-ar caracteriza.

…deci leganda spune ca Orion era un gigant care se îndeletnicea cu vânătoarea. Chemat de Oenopion, tatăl Meropei, să stârpească fiarele care-i bântuiau ţara, Orion s-a îndrăgostit de fiica acestuia, pe care a încercat să o necinstească. Drept pedeapsă Oenopion l-a lipsit de vedere. Atunci Orion s-a dus în insula Lemnos, la fierăria lui Hephaestus. Acesta i-a dat un copul care să-l călăuzească spre soare-răsare: aşa arătase oracolul că trebuie să facă pentru ca să se vindece. Orion a făcut întocmai şi şi-a recăpătat vederea. El s-a îndrăgostit însă din nou, de data aceasta de însăşi zeiţa Artemis, şi dragostea aceasta i-a atras moartea. După o versiune a fost ucis de Apollo, fratele zeiţei, pentru cutezanţa lui, după o alta de însăşi cruda fecioară. După moarte, Orion a fost transformat într-o constelaţie.

Eu cred insa ca Orion a fost ucis de Artemis – “cruda fecioasa” si aruncat pe cersaful albastru din inaltul cerului…de acolo sta si o pazeste in mana dreapta cu pumnalul, iar in cea stanga cu un buchet de flori.


Dar back to reality my friends, ca s-a facut tarziu, adica cam ora 1…si e timpul ca fiecare sa-si ia locul prin refugiu sau corturi, in saculetul de dormit, pentru o noapte “odihnitoare” pe sinele de tramvai.

Cum e sa fii printre 4 insi ce impart un cort mic de 2 persoane – cort de creasta, de specificat, amanunt care il face si mai mic…va povestesc tot eu. (nu e cu nimic similar cu povestea trecuta – dormitul in zapada cu unul dintre colegi pe spate).

Se sta cash, adica pe o parte cu membrele incordate si relaxate de la hopurile din iarba (nu intelegeti? relaxat si incordat, puneti-va imaginatia la incercare), fara sa te misti prea mult stanga dreapta – nu pentru ca nu ai vrea, ci pentru ca nu prea poti! Se asculta sforaitul colegilor de cort – fata de care te despart distante infime de genul milimetrilor, sau ale colegilor de la cortul vecin. Iar daca atipesti – adica te fura somnul – stai linistit ca o sa te fure si curentul, ceea ce inseamna ca de dimineata te vrei trezi cu ochii cat cepele, si-i vei impresiona pe toti din jurul tau.

Privita in ansamblu, noaptea pe sinele de tren a fost crancena.

Privita in profunzime…oare nu e frumos  sa te trezesti cu ciriputul pasarelelor la ureche,si sa imparti din cm tau patrat de loc cu colegul de langa – ca doar sunteti prieteni! Sa va miscati in tandem si simultan…sa ti imaginezi ca dormi printre ghiocei, ca stelele te mangaie…si luna te cuprinde in brate cu lumina ei curata.

Deci orice…dar absolut orice are 2 fete…depinde din ce parte privesti.

Buna dimineata ochisori…si hai la drum, a doua zi “atacam” plini de forte Ciucasul. Altii dintre noi, mai lenesi- dar doritori de zumzet primavaratec  aleg sa petreaca intinsi la soare pe covorul de flori.

Traseul de duminica – mult mai placut decat cel de sambata, ne-a dezvaluit formele armonios daltuite si cochete, cu care se lauda Ciucasul – babele la sfat (sau tinerii pupaciosi in varianta moderna). Aveam sa vedem relief specific de tumuri, stilpi, ciuperci, stînci în formă de “căpăţini de zahăr”, forme ce se datorează unui ansamblu de procese de modelare, între care ingheţul şi dezgheţul, vîntul şi apa. Si aveam sa descoperim cum e sa fii liber si incatusat pe munte. Cum poti sa faci ce vrei, si sa nu poti actiona in cauza.

Si nu pentru ca nu ai vrea, ci mai mult pentru ca nu ai putea.

Ce te tine in loc omule sa nu faci ce vrei, acolo unde poti sa faci ce vrei?




Prea mic pentru o lumea atat de mare, sau poate doar prea firav pentru o stanca atat de tare.

Varful de 1954m stingher printre atatea culmi domoale, ne astepta cu soarele arzator si vantul aprig. Si cu toate astea am poposit mult acolo sus…aterizand parca de pe o alta planeta.



Impresionati de ceea ce a putut creea natura – si de ceea ce nu suntem in stare sa facem…”pupam muntele” si plecam la casele noastre…pe acelasi drum.


Sambata – traseul cu albastru – cu tot cu mica rataceala (a se observa bucla creata de traseu cu rosu, si cum am taiat noi valea)

Duminica – traseul cu rosu – fara nicio mica rataceala.

Cam asta a fost traseul nostru prin Ciucas….


Si poate asa am prins drag de ceilalti…”poate poate  “


Desprindem o bucata de sufletel pierdut, si-l lasam in Ciucas, dar facem un schimb avantajos, si-i “furam” muntelui din ceea ce poate sa creeze: amintiri


Micile genii au fost si in Ciucas, si au desenat cu fire colorate inca un masiv. Au avut emotii…de la vreme..au dat sfaturi pertinente si au sustinut ipoteze contradictorii pe baza argumentelor ferme…sau poate au avut numai pareri!

S-au instrainat dar au creat amintiri.

Aceasta fu povestea sufletelor inchise…sau povestea sufletelor incinse


Eu  va urez pana la o noua creasta – care sper sa se topeasca de sub mormanele de zapada (pe la sfarsitul lui mai mi-as dori sa atac din nou un munte care mi-e tare drag, cel mai drag – de la Nord, la Sud, si nu invers), ca sa poata sa fie atacata, sa iubiti ceea ce faceti, si sa traiti pentru ceea ce iubiti.

si un mic secret

Dream as if you’ll live forever, love as if you’ll die today...

Le multumesc fetelor pentru minunatele fotografii, si care au dat imagine cuvintelor, atunci cand ele abia mai puteau respira si nu-si gaseau sens in amalganul de senzatii “cu teama de sinceritate“: Roxana, Aura, Manu, Cris


 

FacebookTwitterYoutubeShare on Google+

Contul tau

Autentificare membru:

Calendar

Lun Ma Mie Joi Vi Sam Dum
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30

Evenimente

Niciun eveniment viitor!

Built with HTML5 and CSS3 Copyright © 2013 Asociata Turistica Ghizii Romaniei